miercuri, 28 aprilie 2010

Basescu si Ghimpu s-au inchinat la mormintul lui Stefan de la Putna


Preşedintele României, Traian Băsescu şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, au fost miercuri, la orele prînzului, în comuna Putna. Ei au fost întîmpinaţi cu pâine şi sare, de copii îmbrăcaţi în costume populare, care cîntau „Bine aţi venit la Putna”. La poarta mănăstirii din localitate, cei doi preşedinţi au fost aşteptaţi primarul localităţii Vasile Hotnogu, iar în curte, de stareţul Velnic Melchisedec şi de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen. Tot în curtea mănăstirii, Regimentul 30 Gardă şi Protocol „Mihai Viteazul” a prezentat onorul şi a intonat imnurile României şi Republicii Moldova. Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu au depus coroane de flori la mormântul lui Ştefan cel Mare şi au sărutat piatra de mormânt, s-au închinat la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii dnului şi a lui Ştefan cel Mare. În discuţiile pe care le-a purtat cu cei doi şefi de stat,IPS Pimen a lăcrimat după care au semnat în Cartea de Onoare a mănăstirii. “Ne aflăm în faţa altarului conştiinţei naţionale. În faţa celui care rămâne nemuritor peste veacuri. Sfântul voievod Ştefan cel Mare. simţămintele noastre întrec cuvintele. De aceea în numele obştii... vă mulţumim şi vă rămânem îndatoraţi pentru că prin această vizită daţi o pildă, mai ales tineretului ca să-şi iubească ţara, credinţa strămoşească, limba şi pe eroii neamului în frunte cu marele Ştefan nemuritor. Vă mulţumim”. Ei au primit în dar câte o icoană cu chipul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Cei doi demnitari au vizitat apoi muzeul din incinta mănăstirii, după care ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu stareţul mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec, le-au prezentat oaspeţilor celebrul clopot Buga şi i-au invitat să semneze în Cartea de Onoare a Mănăstirii. “ Fiecare popor şi fiecare epocă stă pe umerii vremurilor trecute ,spunea marele nostru poet Mihai Eminescu.Poporul roman,stă pe umerii Mănpstirii Putna,Ştefan cel Mare să ne fie pe veci călăuză în a servi Putna. Preşedintele Republicii Moldova,Mihai Ghimpu românii din Coloniţa-Chişinău”, sunt cuvintele din cartea de onoare scrie de şeful statului moldovean.””


Cei doi şefi de stat au intrat pentru cîteva momente în sala de tron a Mănăstirii Putna unde au mîncat o prăjitură cu miere de albine şi cozonac.



IPS Pimen “Şi Ceauşescu a vizitat Mănăstirea Putna”

ÎPS Pimen a spus că vizita a doi şefi de stat la Mănăstirea Putna ar trebui să determine tânăra generaţie să ajungă mai des la monumentul ctitorit de marele voievod. Traian Băsescu a ţinut să precizeze că, în vremea când era elev la Bacău, a venit în excursie la Mănăstirea Putna, iar stareţ era actualul arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. El a spus că atunci Pimen a făcut o descriere foarte frumoasă a mănăstirii şi şi-a amintit vorbele înaltului prelat, potrivit cărora „Ştefan şi din mormânt apără Moldova”. IPS Pimen le-a spus celor doi preşedinţi că mănăstirea Putna a fost vizitată de foarte mulţi demnitari ,amintindu-le că şi fostul dictator Ceauşescu a trecut pragul mănăstirii dar şi de luceafărul poeziei româneşti care era nedespărţit de Putna. “Lângă mormnântul lui Ştefan cel Mare era un tablou cu chipul domnitorului. Şi Eminescu a întrebat la vremea lui. De ce este acest tablou aşa de întunecat. Şi i s-a spus o legendă lui Mihai Eminescu şi a publicat-o. pentru că într-un miez de noapte clopotul a început să sune singur. Părinţii, în chilii, la miez de noapte s-au repezit şi au mers să vadă ce se întâmplă. Şi au văzut lumină în interiorul bisericii. Când au intrat, candele la mormânt totdeauna aprinse erau stinse. Nu au dormit toată noaptea şi a doua zi au aflat că Bucovina a fost ocupată de austrieci. Deci şi Ştefan cel Mare s-a îndurerat adânc şi Eminescu în încheierea legendei se întreabă. Oare se vor mai aprinde candelele de la mormântul lui Ştefan cel Mare. oare se va mai lumina portretul voievodului. Şi faptul că preşedintele ţării de atunci a vizitat Putna, şi după aceea am spus că dacă şi Ceauşescu a mers la Putna şi noi să mergem la Putna şi la alte mănăstiri cine ne mai opreşte. Zic că a început să se mai lumineze. Şi acum zic pe adevărate. Dacă doi preşedinţi români au venit la Putna, multe se vor mai lumina. Amin!”

Ghimpu “ Mă simt mai curat şi mai luminat”
Dacă şeful statului , Traian Băsescu nu a vrut să facă nicio declaraţie oficială, în schimb prşedintele Republicii Moldova a subliniat că va mai reveni la Putna, că i-a plăcut mănăstirea şi că se simte mult mai bine . < Mă simt mai curat, mai luminat, avem multe de făcut împreună şi voi mai reveni la Putna>, a declarat preşedintele Repblicii Moldova. Cei doi şefi de stat au primit din partea a doi studenţi din Republica Moldova care studiază la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava revista Basarabia.
Mihai Ghimpu şi Traian Băsescu au părăsit incinta mănăstirii în jurul orei 14.30, după ce şi-au luat rămas bun de la ÎPS Pimen şi de la stareţul mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec.
Alături de Traian Băsescu s-au aflat miniştrii Elena Udrea, Radu Berceanu, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur,prefectul judeţului, Sorin Popescu şi primarul Sucevei, Ion Lungu.

Consilierii judeţeni botoşăneni au amânat „cererea de sponsorizare” a sucevenilor



Adio bani de la Botosani.Consilierii judeţeni botoşăneni au luat în discuţie un eventual parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava pentru modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare”. Pe 29 martie a.c., preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a trimis o adresă omologului său de la Botoşani în care a avansat ideea unui parteneriat în ce priveşte modernizarea aeroportului.Din strat, propunerea de parteneriat a fost catalogată drept o cerere de sponsorizare. Cu toate că nu s-a înregistrat un refuz, urmând să fie dezbătut acest aspect într-o şedinţă următoare, ideea avansată de suceveni nu a fost deloc pe placul botoşănenilor şi după primele reacţii şansele de a răspunde pozitiv solicitării sunt minime

marți, 27 aprilie 2010

Basescu si Ghimpu la mormintul lui Stefan cel Mare de la Putna


Presedintele Romaniei Traian Băsescu şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, vor ajunge miercuri la Mănăstirea Putna. Ei vor depune coroane de flori la mormîntul lui Ştefan cel Mare. Mihai Ghimpu a sosit marţi în România, pentru o vizită oficială de două zile. Tot miercuri, el se va întîlni cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

duminică, 25 aprilie 2010

Bejinariu/"Modificarea Constituţiei, o perdea de fum pentru a distrage atenţia populaţiei de la problemele zilnice"


Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, consideră că demersurile privind modificarea Constituţiei iniţiate de guvern sunt „simple „perdele de fum” menite să distragă atenţia populaţiei de la problemele zilnice şi de la situaţia dezastruoasă a economiei. „Ţara arde şi premierul Traian Băsescu schimbă Constituţia. Am spus premierul Traian Băsescu deoarece vedem bine că Executivul nu este condus de Emil Boc ci de preşedintele ţării”, a spus Bejinariu.

Boc şi Udrea mereu aproape de Flutur


Zi mare pentru seful administratiei judetene. Şedinţa Euroregiunii Prutul de Sus care va avea loc la Suceava în data de 29 mai a.c. se va desfăşura în prezenţa premierului României Emil Boc şi a ministrului dezvoltării regionale şi turismului Elena Udrea.Preşedintele CJ,Gheorghe Flutur a spus că în cadrul acestei şedinţe judeţul Suceava ar urma să preia preşedinţia Euroregiunii Prutul de Sus, deţinută în prezent de regiunea Cernăuţi din Ucraina.

marți, 20 aprilie 2010

Aeroportul Suceava a fost deschis traficului aerian


Marţi dimineaţă traficul aerian pe Aeroportul Suceava a fost reluat dupa ce vineri a fost închis din cauza norului de cenusa vulcanica din Islanda. Zborul cu aeronava companiei Blue Aier pe ruta Suceava-Roma ,cu o capacitate de 30 de locuri a fost reluat la ora planificată. Traficul aerian a mai fost închis doar in urma cu 20 de ani, in timpul revolutiei din 1989. Doar atunci, spatiul aerian al Romaniei a fost inchis si nicio aeronava nu a avut voie sa decoleze. S-a intamplat din nou in ultimele patru zile, cand norul de cenusa, provenit in urma eruptiei unui vulcan islandez, a dus la blocarea traficului aerian deasupra tarii. Inchise vineri noaptea, aeroporturile si-au reluat activitatea, treptat,luni si marti .

luni, 19 aprilie 2010

Inca doi candidati la sefia PSD Suceava



Ieri, social democraţii suceveni au anunţat că au mai apărut încă doi candidaţi şa şefia organizaţiei judeţene .Vicepreşedintele PSD Suceava, Ovidiu Donţu, şi-a anunţat intenţia de a candida pentru postul de lider al Organizaţiei Judeţene a partidului, la alegerile din 14 sau 15 mai. Purtătorul de cuvînt al PSD Suceava, Ovidiu Milici, a declarat că Ovidiu Donţu şi-a exprimat dorinţa de a candida la şefia filialei, în cadrul alegerilor desfăşurate la Organizaţia de Cartier Obcini. Deocamdată, pentru funcţia de preşedinte al PSD Suceava şi-a anunţat candidature doar deputatul de Siret, Eugen Bejinariu. În prezent, Organizaţia Judeţeană a PSD este condusă de senatorul Gavril Mîrza. Tot ieri, prim-vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a anunţat că intenţionează să candideze pentru preşedinţia Organizaţiei Judeţene a acestui partid. De altfel intenţia sa a fost anunţată încă în urmă cu aproape o lună iar luni, parlamentarul sucevean a reamintit că îşi menţine hotărârea de a intra în competiţie. „ Lansez în această săptămână un proiect politic nou pe o perioadă de doi ani care va fi supus dezbaterii publice iar intenţia mea este de a detrona prima forţă din judeţ şi anume PDL-ul şi de a cîştiga la viitoarele alegeri cât mai multe fotolii de primar . Intenţia mea este ca PSd să redevină primul partid politic din judeţ ,o forţă ”, a spus Cătălin Nechifor .El a evitat să spună dacă actualul preşedinte al organizaţiei judeţene, senatorul PSD Gavril Mârza este alături de proiectul său ,precizând doar că < lansez acest proiect politic care este deschis tuturor membrilor din partid

Aeroportul Suceava -pierderi de 5.000 de euro


Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea a pierdut aproximativ 5.000 de euro din momentul în care s-a luat decizia opririi curselor aeriene, ca urmare a închiderii spaţiului aerian din România.

Aeroportul Suceava ramane inchis


Comitetul guvernamental pentru situaţii de urgenţă a decis ca, la ora 15.00, să fie redeschise încă opt aeroporturi, respectiv cele din Otopeni, Băneasa, Craiova, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Satu Mare şi Baia Mare. Aeroporturile din Târgu Mureş, Bacău, Iaşi, Suceava, Constanţa şi Tulcea rămân în continuare închise, dar există "o probabilitate destul de mare" să fie redeschise marţi dimineaţa, la ora 7.00, a arătat premierul Emil Boc.Situaţia acestor aeroporturi va fi stabilită luni seara, la ora 21.00.

Urmeaza al doilea nor poluant al emisiei vulcanice


Emisia vulcanului din Islanda nu s-a oprit şi, prin urmare, se formează în continuare un alt nor poluant, care coboară şi spre Europa
Primul nor rezultat din emisia vulcanică din Islanda a traversat deja Romania, ieşind din ţara duminică dimineaţa.Întrucât emisia vulcanului din Islanda nu s-a oprit, se formează în continuare un alt nor poluant, care coboara în parte şi spre Europa. Specialistii avertizează că nici acest al doilea nor nu va fi resimţit la nivelul solului.
Luni după amiaza se va forma un front de aer care va acţiona ca o bariera, astfel încat vulcanul din Islanda nu va mai putea alimenta norul de cenuşă de deasupra Europei.
Potrivit meteorologilor, luni dupa amiaza vor aparea precipitatiile, în partea de sud a Europei, ceea ce înseamna că norul nu va mai fi o problemă.
În funcţie de transportul şi configuratia atmosferică, schimbarea de presiune poate aduce însă noi particule în zona.

Flutur: PDL urmăreşte să facă un recensământ al membrilor de partid


Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a anunţat, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional, că a fost stabilit în mod detaliat calendarul alegerilor interne în partid, procesul derulându-se în paralel cu un recensământ al membrilor democrat-liberali.
Comisia de organizare a alegerilor interne a propus Biroului Permanent Naţional calendarul detaliat al alegerilor interne, grafic ce a primit luni validarea conducerii democrat-liberale.
Astfel, între 27 aprilie şi 23 mai vor avea loc alegerile la nivelul celor 20.000 de secţii de votare, nivelul de bază la care este organizat PDL. Până pe 13 iunie, vor trebui alese Birourile Permanente Locale de al nivelul comunelor şi oraşelor.

Ulterior, vor fi demarate alegerile în organizaţiile nou înfiinţate de la nivelul colegiilor parlamentare, conducerile acestora urmând să fie instalate în funcţie până cel târziu la 24 iunie. Birourile Permanente Judeţene ale partidului vor fi alese în intervalul 25 iunie-11 iulie.
Concomitent, pedeliştii vor să contabilizeze mai exact numărul de membri pe care pot conta. "PDL urmăreşte printre altele şi un recensământ al membrilor partidului cu întocmirea documentaţiei, fişelor de înscriere şi primirea carnetelor de membru al PDL", a declarat vicepreşedintele Gheorghe Flutur la finele şedinţei Biroului Permanent Naţional desfăşurată luni.
În ceea ce priveşte criticile aduse de preşedintele Traian Băsescu formei actuale a statutului PDL, Flutur a apreciat că este posibil ca dezbaterea pe statut să fie reluată, deşi nu s-a luat încă o decizie formală în acest sens.
"Nu excludem să discutăm lucrurile care vin în îmbunătăţirea unui proiect de statut, dar acest lucru trebuie făcut în forul în care s-a discutat. Avem un Colegiu Director în luna mai, este posibil să discutăm şi aceste lucruri. Suntem un partid care ţine seama de toate observaţiile şi dacă sunt lucruri ce pot îmbunătăţi statutul partidului este posibil să discutăm până la Convenţie ca să intrăm cu un statut bun", a afirmat Gheorghe Flutur

joi, 15 aprilie 2010

Icoană veche rusă de 110 ani in casa unei batrine


O bătrînă din satul sucevean Plăvălari,comuna Udeşti are în casă o icoană veche datînd din anul 1903. Modesta Recolciuc, în vîrstă de 70 de ani, este mama interpretului de muzică populară Alexadru Recolciuc ,fiind la rîndul ei o iubitoare a tradiţiilor şi a obiectelor vechi de valoare. Femeia a descoperit în urmă cu cîteva zile că una dintre icoanele religioase din casă este foarte veche . < Ştiam că am icoane în casă şi că una este foarte veche, dar nu prea am avut curiozitatea să mă uit în amănunţime. Icoana veche rusă reprezintă infricosata Judecata de Apoi şi am păstrat-o de la tatal meu. El a luptat pe front si a ajuns si la Odessa. După cum sunt specificate date pe ea, este din anul 1903>, ne-a spus Modesta Recolciuc.

Tragedie/Un comisar şef de la Poliţia Botoşani s-a împuşcat în cap


Comisarul şef Cristian Vieru, care coordona Centrul operaţional al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, a fost găsit mort, joi la prinz, în biroul în care lucra. El a fost descoperit, de unul dintre colegi, împuşcat în cap, cu arma din dotare. Cristian Vieru a fost purtator de cuvânt al Poliţiei ei şi joi dimineaţa avea o stare de spirit bună. Şeful poliţiei, Viorel Şerbănoiu, susţine că ofiţerul Cristian Vieru, care s-a împuşcat, joi la prinz, în biroul în care lucra, nu avea probleme nici medicale, nici la serviciu. Vieru, fost purtător de cuvânt al Poliţiei, s-a sinucis cu arma din dotare în biroul sau, în timp ce colegii au plecat la masă. Nimeni nu a auzit zgomotul pistolului, însă corpul neînsufleţit al acestuia a fost găsit de un coleg. Sinuciderea politistulului este pusa pe seama divergentelor din familie. Vecinii sustin ca intre ofiter si sotia acestuia existau anumite tensiuni, care, in ultima perioada, au crescut pe fondul faptului ca sotia sa nu avea, de un an, un loc de munca. Vecinii barbatului afirma ca acesta era in permanenta criticat de sotie ca nu o ajuta sa se angajeze. In plus, lui Cristian Vieru i se reprosase ca o ajutase pe nevasta unui coleg de-al sau sa se angajeze. Ofiterul , care are un baiat de 18 ani, s-a sinucis la serviciu, impuscindu-se in cap cu pistolul unui coleg.Ancheta în acest caz este preluata de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe linga Tribunaul Botoşani.

miercuri, 7 aprilie 2010

Ziua aniversară a Oficiului Român pentru Imigrări


Începînd din anul 2008 , 7 aprilie devine Ziua Aniversară a Oficiului Român pentru Imigrări (ORI). Serviciul pentru Imigrări Suceava are în evidenţele sale, în momentul de faţă, 1.204 de cetăţeni străini care deţin un document de şedere valabil pe teritoriul ţării noastre.

Joia Verde sau Paştele Ţiganilor


Rromii din satul Gulia, comuna Dolhasca, sărbătoresc joi "Joia Verde" sau "Pastele ţiganilor", obicei păstrat de peste 70 de ani. În prima joi după Paşte, toţi rromii care se simt legaţi sufleteşte şi spiritual de Gulia se întorc în fiecare în sat pentru a sărbători tradiţional "Joia Verde". Pentru rromii din satul Gulia, „Joia Verde” este prilej de distracţie, de întâlnire cu familia şi cu cei dragi care au părăsit satul cu mulţi ani în urmă. În această zi, fiii satului se întorc acasă, femeile pregătesc mâncăruri alese si se îmbracă cu cele mai bune haine pentru petrecere. De pe masă nu lispseşte pasca, ouăle roşii şi cozonacul. În Bucovina, în "Joia Verde" nu se lucrează pentru a se feri de calamităţile naturii ce ar putea surveni peste an, precum şi de bolile şi nenorocirile casei.

luni, 5 aprilie 2010

Flutur in centrul atentiei in parcul central in prima zi de Paste


Presedinele CJ, Gheorghe Flutur a impartit oua rosii credinciosilor veniti in prima zi de Paste in Parcul central al orasului sa asiste la concertul Clopotele Bucovinei. Fotografii şi imagini de la 12 lăcaşuri de cult din judeţul Suceava însoţite de sunete de clopot au fost proiectate pe două ecrane. Înainte de concert, corul religios din comuna Bosanci în frunte cu primarul localităţii a interpretat cîntece de Paşte. În parcul central s-au aflat şi autprităţile judeţene, locale şi parlamentari. Flutur a sosit in parc cu un cosulet cu oua mai mic insa ulterior dupa ce a fost adusa o caruta trasa de doi ponei la cârma căreia s-au aflat o fetiţă şi un băieţel îmbrăcaţi în costume tradiţionale, viceliderul PDL a pus mina pe un cos mai mare . Angajati ai CJ au împărţit felii de cozonac, bere de casă precum şi iconiţe şi cruciuliţe aduse de Flutur de la Ierusalim.

Aducerea Luminii Învierii transformată într-un adevarat spectacol


Şi în acest an ,sucevenii au avut parte în noaptea de Înviere de Luminii Sfinte . Pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava, sâmbătă seară cu un avion charter şi a fost adusă în felinare speciale de preotul Cătălin Axinte, şi de preşedintele CJ, democrat liberalul Gheorghe Flutur. Aproximativ 200 de mireni şi preoţi în frunte cu arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, au aşteptat Lumina Sfântă pe aeroport pe o vreme potrivnică, rece şi ploioasă. Alături de ei un grup de copii îmbrăcaţi în costume populare şi patru călăreţi cu făclii aprinse. În acest an însă Gheorghe Flutur nu a mai mers de capul său la Ierusalim ci într-un parteneriat cu Patriarhia. Printre cei care au luat Lumina Sfântă de pe aeroportul sucevean s-au aflat şi preoţi din Maramureş, Iaşi, Botoşani, Bistriţa Năsăud dar şi din Cernăuţi-Ucraina

joi, 1 aprilie 2010

Spectacol inedit pe ecrane uriaşe cu 12 clopote din Bucovina


Spectacol extraordinar de sunet şi imagine în prima zi de Paşte în Suceava. Localnicii vor avea duminică, de un moment inedit în care vor putea fi ascultate şi vizionate clopotele de la 12 mănăstiri din Bucovina. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur a anunţat ieri că acest concert a fost realizat prin înregistrarea audio şi video a clopotelor unor mănăstiri şi biserici din judeţ, iar aranjamentul, care a fost făcut de muzicologi va conţine şi inserții de cum se bate toaca la unele mănăstiri acest spectacol, care va fi prezentat la difuzoare și pe ecrane uriaşe amplasate în Parcul central al Suceavei , va începe cu sunetul produs de cel mai mare clopot al mănăstirii Putna, ”Buga”, de 1565 de kilograme, turnat în 1490 din porunca lui Ştefan cel Mare, urmat de clopotul ”Blagovistnic” în greutate de 318 kilograme, turnat în 1490 din porunca lui Ștefan cel Mare şi apoi de ”Ușerul”, dăruit mănăstirii în 1530 de domnitorul Petru Rareș. În concert mai sunt incluse înregistrări ale clopotelor mănăstirilor Suceviţa, Voroneţ, Moldoviţa, Arbore, Probota, Slatina, Dragomirna, Humorului, Cacica şi Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Expoziţie de icoane şi obiecte decorative


Pe holul Consiliului Judeţean Suceava a fost deschisă expoziţia intitulată „Învierea Domnului”. Expoziţia cuprinde icoane pe lemn şi obiecte de ornament şi ambientale specifice sărbătorilor pascale. Creaţiile de artă sunt realizate cu măiestrie de copiii beneficiari ai serviciilor oferite de Centrului Comunitar din Gura Humorului prin atelierele de pictură şi ţesătorie. „

Pensiunile din Bucovina încă îşi mai aşteaptă oaspeţii


Cei care s-au hotărât să nu-şi petreacă sărbătorile pascale acasă au la dispoziţie oferta pensiunilor turistice din Bucovina. Criza a cam găurit buzunarele tuturor aşa că locuri de cazare mai sunt aproape în toate zonele Sucevei.

Dincolo de oferta bogată pentru masa de Paşte, respectiv ouă roşii, friptură de miel stropită cu vin, cozonaci cu nuci, pască umplută cu smântână sau brânză, administratorii pensiunilor mai lasă şi din preţ. Dacă în zona Câmpulung Moldovenesc gradul de ocupare al pensiunilor a ajuns la 60 la sută, în zona Humor-Voroneţ proprietarii unităţilor de turism speră ca gradul de ocupare să ajungă de până la 90 la sută. „Avem o ofertă bogată la pensiune şi am mai scăzut la preţ pentru că în acest an criza şi-a spus cuvântul. Copiilor le oferim gratuit locuri şi cazare, dacă sunt însoţiţi de părinţi”, ne-a spus Maria Voichiţa, administratorul unei pensiuni din Fundu Moldovei. Oferta turistică include un pachet de patru nopţi care variază de la 400-800 lei. Sunt însă şi turişti care preferă să petreacă sfintele sărbători ale Paştelui la mănăstiri.
Specialiştii în turism spun că toţi cei care vin în zonă sunt atraşi în special de preţuri. mai mici cu 30 la sută faţă de cele de anul trecut, dar şi de mâncarea naturală oferită de gospodarii din Bucovina. În cele câteva zile pe care le vor petrece în nordul Moldovei, turiştii pot vizita mănăstirile Voroneţ, Putna, Suceviţa, Moldoviţa şi Dragomirna

Flutur aduce din nou Lumina Invierii la Suceava


Presedintele CJ Suceava,Gheorghe Flutur merge din nou dupa Lumina Sfinta la Jerusalim. De aceasta data,pentru a nu crea mari discutii alaturi de delegatia Patriarhiei Romane. Viceliderul PDL,Gheorghe Flutur are binecuvintarea Preafericitului Parinte Daniel de a aduce Lumina Invierii. Flutur va fi insotit si de parintele Axinte de la Biserica Sf Mina din Suceava.